Skip to content

DimaOanaTeodora/Past-and-Present-Game

Repository files navigation

Past and Present Game 🎮

♦️ YouTube demo

Descrierea jocului

Jocul ”Past and Present Game” a fost creat ca o provocare pentru utilizator. Aceștia se pot bucura de trecerea anilor cu ajutorul celor 12 nivele pe care le punem la dispoziție, dar totodată pot să își aleagă și ce melodie să îi însoțească pe parcursul jocului. Playerii trebuie să colecteze banutii care vor aparea atat in locuri sugestive, dar și în locuri în care nu se așteaptă.

În funcție de nivelul la care vă aflați inamicii o să difere. Primele trei nivele sunt situate în perioada Medievală, acolo unde perioada regilor și a reginelor predomină. Regina noastră trebuie să treacă de provocările vremii, astfel, la primul nivel, aceasta trebuie să se ferească de pocalele care îi ies în drum și în care se află poțiunea morții. În plus, aceasta trebuie să se ferească de sătenii nemulțumiți care așteaptă cu nerăbdare un moment de slăbiciune a reginei. La nivelul doi, aceasta trebuie să se confrunte cu vrăjitoarea care încearcă sa o facă să dispară, folosindu-se de bilele magice. Calaretul cu sabie care a plecat în căutarea acesteia este un alt inamic puternic. Toate aceste provocări nefiind suficiente, regina va trebui să aibă grijă întrucât îi apar în cale dragoni și fantome.

Din perioada jurasica, dinozaurul Dino a ajuns în perioada anilor 70, acum încercând să descopere, alături de noi, noua lume în care a fost transportat după marea explozie. Medicina nu este dezvoltată semnificativ, iar la aceste nivele trebuie sa ne confruntăm cu toate bacteriile care ne apar în drum.

Avansăm în timp și perioada aniilor ‘80 ne întâmpină cu frumusețile sale. Este perioada în care căluții încă reprezentau un mijloc de transport, astfel în următoarele trei nivele, unicornul ne poartă prin toată aventura acestei perioade. Pentru a ajunge să îşi finalizeze călătoria, unicornul trebuie să facă lumină prin întunericul drumului , dar nu numai. Va trebui să aibă grijă la semenii săi, care nu îi vor apărea în cale să îl ajute, ci din contră.

Nu în ultimul rand, ajungem sa ne plimbam în prezent unde, cu ajutorul pelicanului, putem să vedem peisajele pe care lumea hawaiană le oferă. În cel de-al nouălea nivel, pelicanul trebuie să aibă grijă ca în călătoria pe care ne-o oferă sa nu ne ciocnim de totemele decoraționale. În următorul nivel, al doilea al acestei perioade, playerul ne conduce într-o pădure tropicala, însă de aceasta data călătoria se complica pentru ca trebuie sa avem grija sa ne ferim de ananasii proaspeți și să găsim drum spre ieșirea din acest labirint natural. În ultimul nivel, după 11 încercări pe care utilizatorul nostru le-a avut de trecut, acesta mai are o ultimă misiune de îndeplinit, aceea de a se bucura de adierea marii, însă trebuie sa fie grija la racii otravitori care nu pot sa fie omorați.

Backlog and User Stories

Pentru o mai buna organizare am folosit Trello, link-ul este aici image

Diagrama

Diagrama8

Testare

Am facut partea de testare folosind GUT - Godot Unit Testing. Test

Code Standrds

  • Convenții de denumire pentru variabile locale, variabile globale, constante și funcții
  • Indentare
  • Codul este ușor de înțeles. Depanare si intretinere usoara.
  • Codul este documentat
  • Lungimea funcțiilor nu este mare

Credits ♥️